Monthly Archives: Octombrie 2011

Tema 1: Legea si Promisiunea Cercetașului

Legea si Promisiunea Cercetașului este o tema tratată sumar în Manualul Liderului, tocmai pentru că e atât de comună şi toţi cercetaşii „cu acte în regulă” o ştiu. O veţi gasi enunțată frumos, o veți găsi pe toate site-urile, știm cu toții că ea stă la baza Mișcării Scout, nu doar în România ci în întreaga lume.

Ce este Legea Cercetașului?

Simplu, uitați ce scrie pe site:

Legea Cercetaşului: Un cod de viaţa individual şi colectiv care are la bază principiile Cercetăşiei. Reprezintă un cadru de referinţă pentru comportamentul de zi cu zi al cercetaşului pe de o parte, şi stabileşte normele comunităţii cercetăşeşti, pe de altă parte.

Promisiunea cercetaşului este angajamentul de a trăi conform Legii Cercetaşului pe care fiecare tânăr îl ia când se alătură Mişcării.

De asemenea,   ştim cu toţii că noi, liderii, trebuie să fim un exemplu personal pentru tinerii pe care ne străduim să ii formăm ca oameni de caracter.

De ce? Nu pentru că trebuie să dăm membrilor iluzia că suntem nişte cercetaşi exemplari ca apoi ei să descopere cu stupoare adevăratul nostru caracter, ci pentru că noi, în primul rând, ca voluntari adulţi, trebuie sa ştim ce înseamnă a te provoca pe tine însuţi zi de zi pentru a fi o persoană mai bună şi pentru a fi un model, ca să putem ghida si ajuta un tânăr în progresul lui personal.

Abia atunci avem dreptul de a cere exploratorilor, temerarilor, lupişorilor şi chiar şi seniorilor şi altor lideri, să respecte şi ei, la rândul lor, un cod precum Legea Cercetaşului.

TEMA 1:  LEGEA CERCETAŞULUI

Vă provoc să faceţi, fiecare din voi, voluntarii adulţi din cercetăşie, lideri sau ajutoare de lideri, şi nu numai, următorul exerciţiu:

Luaţi fiecare din enunţurile (atenţie nu fiecare din legi, deoarece o lege poate in unele cazuri să conţină o serie de aspecte destul de diferite) din Legea Cercetaşului şi daţi o notă de la 1 la 10 (1- cel mai mic, 10- cel mai mare) fiecăruia, în funcţie de cât de bine vi se aplică vouă înşivă la momentul de faţă.

După ce aţi terminat, faceti media aritmetica şi analizaţi rezultatul.

Daca tu, liderule, aplici Legea Cercetaşului în proporţie de 50 % (nota 5) cum poţi avea pretenţia ca ceilalţi cercetaşi să o aplice mai bine, şi dacă chiar vrei asta, pe tine ce te împiedică?

Si până la urmă întrebarea se pune practic, la nivel de evenimente naţionale, de campuri, de activitatea liderilor la unitate sau la stagii de formare, Ce se întâmplă în realitate cu mişcarea scout în România dacă observăm că există lideri care nu doar aplică deficitar Legea Cercetaşului, dar li se pare anormal ca într-un eveniment naţional ei să fie primii cărora să li se ceară să o aplice, şi se interpretează ca „nejustificat din partea organizatorilor să ceară asta unor adulţi, când ei, majori şi vaccinaţi, au dreptul de a face ce vor”?

Daca ştiţi cazuri concrete, poate e momentul să faceţi voi înşivă acest exerciţiu scurt de auto-analiză, pentru că Legea şi Promisiunea Scout este nucleul întregii Mişcări Scout, iar liderii sunt cei care au puterea de a forma oameni de caracter, cu principii sănătoase după care să se ghideze în viaţă (ce ar trebui să se întâmple), sau de a nu fi nici măcar ei înşişi oameni de caracter (deoarece ei au dreptul de liber arbitru şi pot ignora Legea Cercetaşului, fără ca oricine să poată contesta sau analiza realistic principiile altuia sau lipsa lor).

Pentru mai multe lămuriri, o mai atentă auto-analiză, sau dacă nu ştiţi încă cum  sună Legea Cercetaşului, consultaţi pagina de pe acest blog, link-urile din dreapta, Google,  adeziunile, carnetele de membru, Ghidul Liderului, Aventura Cercetaşului şi orice alte surse. Principiile sunt comune pentru toti cei 31.000.000 cercetaşi din lume.

“Success in training the boy depends largely on the 
Scoutmaster’s own personal example.” Lord Baden-Powell


Vă dorim succes în implementare şi să nu uitaţi să răspundeţi cu  idei de

activităţi pe această temă.


Anunțuri

Cele 7 „Minuni” ale Metodei Scout

Cele  7 elemente ale Metodei Scout le cunoaştem cu toţii, şi ştim foarte bine ca ele nu pot fi separate, însă pe parcursul desfăşurării  Grupului de Start al Liderilor vom încerca să vedem ce se întâmplă la nivel practic daca unul din elemente nu este in echilibru cu celelalte si ce acţiuni întreprindem specific pentru remedierea situaţiei:

Acestea sunt :

  • Legea şi Promisiunea
  • Sistemul Patrulelor
  • Cadrul Simbolic
  • Sistemul de Progres Personal
  • Natura
  • Sprijinul Adult 
  • Învăţarea prin acţiune şi joc
Principalele documente resursa de care ne vom folosi sunt
  • Ghidul Liderului de Lupişori, Temerari, Exploratori şi respectiv Seniori
  • Propunerile de activităţi pentru fiecare grupa de vârstă
  • Marea Carte a Jocurilor
  • PRLC
  • Tot ce găsiţi în bibliotecile personale sau ale sediului centrului local care vă pot fi de ajutor în planificarea activităţilor si o mai bună întelegere a aspectelor tratate
Nu uitaţi! 
Elementele metodei scout sunt asemanatoare electronilor pe orbită, in permanentă dinamică. Chiar dacă nu le vedem tot timpul, ele trebuie să fie funcţionale pe termen lung, iar un lider bun adaptează orice acţiune la nevoile copiilor şi având obiective educaţionale bine identificate şi stabilite.
  • Nu uitaţi de scopul educaţional al activităţilor  şi de diversificarea lor!
“The spirit is there in every boy; it has to be discovered and brought to light.”
Sir Robert Baden-Powell