Category Archives: Scrisori

Scrisoarea 1

Dragă David,

      Când ai venit la un ceai duminica trecută am vrut să am o discuție serioasă cu tine, apropo de mai multe lucruri importante, deoarece știam că urma să fie ultima dată când te văd înainte să pleci în Egipt. Din pacate asta nu a mai fost posibil, parțial pentru că Scuiffy și Joe au apărut și au început să povestească despre locația ideală de camp de vară descoperită, dar și pentru că, de multe ori, îmi vine destul de greu să dau sfaturi, chiar și unui tânăr ca tine, pe care îl cunosc de când era lupișor.

      Mă simt îngrozitor că am lăsat momentul potrivit să îmi scape printre degete, în special pentru că e vorba de tine, deoarece de când au murit părinții tăi în accident, întotdeauna am simțit o responsabilitate aparte față de tine și pare-mi-se că și tu ai apreciat mereu acele sfaturi mărunte și câteodată ciudate, pentru care de multe ori mi-am adunat curaj să ți le spun.

      De aceea, acum, în toiul nopții, îți scriu această lungă scrisoare. Stau în fotoliul cel vechi, din camera mea, pe care o cunoști bine, cu cei trei pereți plini de cărți stivuite (Apropos, mi-ai adus înapoi ”Lord Jim” de Conrad?), și peretele cu semineul plin cu fotografiile cu cercetașii pe care îi știu de când am devenit prima oară A.S.M în 1927. Fotoliul cel mic, de pe pe partea cealaltă, e gol, dar parcă te și văd stând în el îmbrăcat în diverse uniforme, întâi ca lupișor, temerar, apoi ca explorator, senior, și mai apoi ca genist in Corpul Regal de Ingineri ai Majestății Sale. 

      Ții minte seara aceea, după aniversarea ta de 11 ani, când ti-ai făcut intrarea oficială în unitate, și ți-ai depus Promisiunea de Temerar? Bătrânul Hankin era liderul de unitate atunci, iar Pat Williams, care a murit ulterior în Coreea, îți era șef de patrulă.  ”Promit pe onoarea mea să fac tot ce îmi stă în putință să îmi respect datoria față de Dumnezeu și față de patrie” ai spus atunci. 

      Despre prima parte din promisiunea ta aș vrea să povestim, să îți scriu în aceasta scrisoare. Într-un fel îmi e mai simplu și mai clar în ceea ce te privește , deoarece dacă ai fi fost deja membru al oricărei Biserici, ar trebui să fiu destul de rezervat în ce spun. Pe bună dreptate, atunci când un cercetaș aparține de o anumită religie, liderii lui sunt, prin onoare, datori să nu facă sau spună nimic ce ar putea să zdruncine credința tânărului. Dar tu, ca mulți din tinerii de azi, ești ceea ce se numește ”vag” creștin, având un anume dispreț indiferent dar oarecum elegant pentru religie în forma ei organizată. 

      Știu foarte bine că te-ai simți extrem de insultat dacă cineva te-ar acuza că nu ești un creștin și de asemenea te cunosc suficient de bine încât să știu că întotdeauna te-ai străduit să respecți cele Zece Porunci și mai ales pe cea cu ”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Dacă ai fii așezat vizavi de mine, în fotoliu, încercând să pufăi din pipa aceea nouă a ta, care nu stă aprinsă mai mult de cinci minute, știu că în acest moment mi-ai spune:

”Eu cred că un om poate fi la fel de bun creștin și fără să meargă la biserică.”

Poate că o fi așa în unele cazuri, dar nu în multe..

Să-ți povestesc din experiența mea…

      Când eram mic, nu mergeam niciodată la biserică, sau mergeam atât de rar încât slujbele nu mă prea impresionau,  dar la 16 ani, un prieten de-al meu m-a dus cu el într-o duminică după-masă la o anume biserică, la care în scurt timp am devenit membru și apoi profesor la Școala de duminică, iar această activitate a dus ca în scurt timp, eu să devin cercetaș. Timp de aproximativ șapte ani, biserica a fost nucleul vieții mele. Participam la slujba de dimineața și de seara, predam la Școala de duminică, coordonam grupul de cercetași, faceam colecte pentru grupul de misionari și așa mai departe. Cred ca aproape am exagerat, dacă se poate să exagerezi cu ceva bun.

       Toate astea s-au întâmplat așa de demult încât privind înapoi la zilele în care chiar mergeam la biserică,   e aproape ca și cum ar fi vorba despre o cu totul altă persoană, nu despre mine însumi, astfel încât nu poate fi vorba de laudă de sine atunci când îți zic că eram destul de aproape, pe atunci, de ce înseamnă a fi, într-adevăr, un creștin. Aveam standarde foarte înalte în diferențierea Binelui si a Răului, și deși normal că, fiind om, greșeam adeseori, întotdeauna încercam să fiu cea mai buna variantă a mea însumi posibil. De exemplu dacă într-o sâmbătă făcusem ceva ce știam că e greșit, duminica, atunci când îngenuncheam în prezența prietenilor mei și a lui Dumnezeu, simțeam din nou acele standarde de la care căzusem, și încercam, ulterior, să fac săptămâna care urma să merite mai multă apreciere și satisfacție. 

      Apoi, când aveam cam 23 ani, m-am mutat în alt oraș, la un alt loc de muncă, și pentru un timp mi-a devenit practic imposibil să mai merg duminica la biserica. Acolo nici nu am devenit membru al niciunei comunități religioase, și rareori ajungeam la vreo slujbă. 

      Așa am continuat câțiva ani. Eram în continuare foarte ocupat cu coordonarea cercetașilor și angajat în alte activități utile pentru comunitate, dar am trecut la convingerea, asemeni multor tineri de vârsta ta, că ”un om poate fi la fel de bun creștin și fără să meargă la biserică.”

       Privind acum înapoi, pot să constat că asta e o tâmpenie.  Lipsa acelei aduceri-aminte săptămânale despre standardele morale ridicate duc la o treptată degradare a valorilor individuale. Eu n-am fost niciodată un abstinent din fire, iar în acel moment din viață, pentru a compensa cumva pierderea sentimentului de apartenență la un grup, pe care îl simțeam mai demult în comunitatea religioasă, am început să îmi petrec din ce în ce mai mult timp în diverse locuri publice. Noii mei prieteni nu erau ei oameni răi, dar aveau niște standarde morale mult mai joase. Spuneau alt fel de povești și atitudinea lor față de tot ce era sacru sau frumos era… diferită.

       Apoi a venit războiul și am fost prins în mijlocul lui ca toți ceilalți, iar în 1944 m-am trezit ofițerul responsabil de trupele africane în Orientul Mijlociu, iar în prima seară când m-am alăturat lor, ceva mi s-a întâmplat, cam la fel de important ca și în seara aceea de la 16 ani, cand am mers la biserica cu colegul meu. 

       Eram într-o tabără de corturi la Quassassin, între Cairo și Ismailia, iar popota noastră, a ofițerilor, era un cort mare, luminat de niște lămpi mari. Jucam poker cu alți patru ofițeri, și beam ceva mai mult gin decât îmi făcea bine, pentru a-mi depăși anxietatea în condiții ciudate, când brusc, de afară s-a auzit un  imn, cântat de patru bărbați. Stiam melodia atât de bine, încât cum am auzit-o, m-am întors instant cu ani și ani în urmă la prima zi în care am predat la Scoala de duminică, când stăteam cu încă o duzină de băieți neastâmpărați în bisericuța aceea sărăcăcioasă, de suburbie.

      Noi, ofițerii de rasă albă, stam într-un cort și jucam poker și beam gin, iar africanii negri din Buganda cântau imnuri în corturile lor, imnuri pe care tații lor le învățaseră de la niște misionari de mult dați uitării, ale căror oase au fost lăsate să putrezească în Africa, în numele lui Iisus Christos. 

      Am învățat extrem de multe de la acei creștini africani. Erau și prefăcuți între ei, la fel cum sunt și în bisericile englezești, dar cei mai mulți dintre ei erau niște sfinți, și era clar că pentru majoritatea dintre ei creștinismul era o forță vie, la fel cum era și pentru mine în vremurile bune. 

      Silvester Kikomeko, Alexander Katangala, Christopher Henry Malavu… cum îmi  vin și acum numele lor în minte! Între ei am revenit la Dumnezeu și la o credință reînnoită în religia organizată.  Acum sunt atât de sigur, și aș vrea să te ajut și pe tine să capeți siguranța că dacă poți fi un bun creștin fără să mergi la biserică, poți fi unul și mai bun dacă îți amintești săptămânal ce înseamnă asta pentru tine. 

      Vei fi un om mai bun dacă te vei conecta la o biserică și la latura ta spirituală periodic, si dacă ”rupi o pâine în amintirea Lui” 

      Dar asta din punctul tău de vedere. Mie, Biserica lui Hristos mi se pare toată o mare armată mobilizată să lupte împotriva a tot ce e rău, urât și crud pe lumea asta. Îmi place să cred că fiecare parte a Marii Biserici (și e cu atât mai bine cu cât fiecare din membrii fiecărui batalion crede că e parte din cel mai tare batalion) joacă un rol esențial în această mare bătălie. Și chiar e nevoie de oameni ca tine în această luptă și în această armată, așa că aș fi foarte fericit să aud că ți-ai făcut datoria față de Dumnezeu și te-ai alăturat oricăruia din batalioanele existente. Sigur că mi-ar plăcea să vii în al meu, despre care sigur că eu cred că e cel mai bun, dar să te știu ”înrolat” ar fi suficient pentru mine.

      Doar două vorbe mai am de zis apropo de acest subiect, că focul s-a stins de mult și deja îmi e cam frig. Nu lăsa să-ți fie amânat momentul în care te alături unei comunități religioase de faptul că întâlnești genul de lideri spirituali care își înșeală enoriașii. Ei sunt, într-adevăr, genul care atrag ochiul publicului, dar  crede-mă că, din experiența bogată de pe ambele părți, cel care merge la biserică este, de obicei, un cetățean și un creștin mult mai bun decât cel care nu, sau cei care colindă pub-urile. Îi recunoști după calitatea roadelor muncii lor, iar dacă ești atent, în orice oraș, mulți din cei care au activitate caritabilă sau socială sunt dintre cei care frecventează un lăcaș de cult. N-o să uit niciodată că la un moment dat, în Estul Londrei existau 35 de unități. Dintre acestea, 33 aveau sedii oferite de biserici, si niciuna de pub-uri sau societăți culturale. De asmenea, înainte ca guvernul să preia controlul situației, 99 % din orfelinate și azile de bătrâni erau în grija unor enoriași ai mult-detestatelor biserici. 

       Ai citit Biblia pe care ți-am dat-o? Oamenii inculți o privesc ca pe o carte demodată, dar în opinia mea, și pot spune că am avut de-a face cu  multe mii de cărți pană acum, Biblia este  în continuare una din cele mai actuale planuri de viață existente. Încearcă să o citești pe îndelete, un capitol pe zi. Există și părți care sunt destul de plictisitoare, bineînțeles, dar vei fi surprins să remarci cât de umană, de tulburătoare și de înțeleaptă este o bună parte din ea. Pe când ajungi la Noul Testament, voi fi foarte surprins dacă reușești să mai citești doar un capitol pe zi. 

       Și în cele din urmă, permite-mi să adaug doar că tot ce am scris în această scrisoare este o viziune oarecum privită din exterior. Nu sunt nici preot nici pastor, și nu sunt în măsură să scriu despre semnificația interioară a religiei, sau să fac vreo analiză a credinței. Tot ce te rog să faci este să dai religiei o șansă în viața ta. Du-te la toate bisericile și lăcașurile de cult de orice fel, până găsești religia cu care rezonează sufletul tău, și apoi caută-l pe preot, pastor sau îndrumător spiritual și spune-i să te ajute. Nu te vei maturiza pe deplin niciodată fără acest element esențial, și nu vom putea construi lumea pe care ne-o dorim fără oameni ca tine. 

                                   Cu drag, 

                                      A.D.C.  (Asistent Comisar de District)

Anunțuri

Secrete de 22 februarie

Astăzi se împlinesc 155 de ani de la nașterea Lordului Baden-Powell, omul care a pornit Mișcarea Scout, din care mulți dintre noi facem parte acum cu mândrie.

Secretul de azi, despre el,  nu este ceva ce veți găsi pe Wikipedia sau pe filmuletele de pe Youtube despre el, ci ceva ce veți prinde doar dacă veți citi texte, cărți scrise de el, (ceea ce vă recomand din tot sufletul să faceți): caracterul și personalitatea, mintea ageră și cuvintele alese cu grijă.

Anul acesta, în fiecare lună, pe data de 22, până la următorul 22 februarie, vom publica câte una din cele 12 scrisori scrise de Baden-Powell către un senior pe care îl urmărise crescând încă de la lupișori.

Luati-vă 10 minute pe lună și citiți scrisorile unui om ale cărui sfaturi sunt extrem de actuale deși au fost scrise acum multe zeci de ani….