Tag Archives: Cercetășie

Festivalul Luminii

Festivalul Luminii este un proiect extrem de frumos care se desfasoara deja de ani buni, a ajuns sa fie implementat in multe filiale ale organizatiei, beneficiaza de publicitate si are deja un nume consacrat, insa cu toate acestea, nu multi inteleg  ”De ce facem acest eveniment?” , iar la această întrebare răspunsurile sunt:

  • Pentru a oferi un cadou orașului nostru, o seara în care participanții pot să ”redescopere frumusețea lucrurilor mărunte”, să redevină niște oameni mai simpli și mai calzi.

  • Pentru a avea un spațiu de manifestare artistică gratuită pentru tineri artiști, fotografi, cântăreți, copii cărora le place să deseneze etc. și de a transmite gândurile lor bune

  • Pentru a da experiența organizării unui eveniment de amploare unui grup de tineri, studenți și liceeni, voluntari.

Apropo de acest ultim aspect, voi atasa aici o bucățică dintr-un studiu de caz realizat în contextul Anului European al Voluntariatului, despre importanța acestui eveniment în dezvoltarea tinerilor cercetași, membri in filialele ONCR de peste tot, dar in special în funcție de cum se desfășoare pregătirile în Cluj-Napoca, deoarece în ultimele zile, aceste aspecte mi-au fost readuse în vizor, văzând implicarea exploratorilor si a liderilor si seniorilor pentru a face evenimentul sa stea în picioare din toate punctele de vedere

 

Pentru realizarea tuturor activităţilor din cadrul festivalului e nevoie de o Echipa de Programe care să se ocupe de planificarea fiecărui element din program (ex: Muzica, dans, expoziţii foto, expoziţii de desene, jonglerii, proiecţii, etc. ), astfel incât fiecare din aceste mici activităţi este coordonată de câte un tânăr pasionat de domeniul ales. 

 Festivalul Luminii este și un proiect de imagine eficient, motiv pentru care tinerii interesaţi de PR şi Comunicare, reprezentare externă sau Promovare şi Design pot sa își dezvolte abilitățile în cadrul echipei de  imagine a proiectului. ii, etc. ), astfel incât fiecare din aceste mici activităţi este coordonată de câte un tânăr pasionat de domeniul ales.

 

          De asemenea, cei care doresc să se axeze pe aspectul financiar se pot implica în acţiunile de fundraising şi contabilitate, iar cei care sunt interesaţi de aspectele administrative ale organizării  unui eveniment la nivel local  pot să se ocupe de obţinerea autorizaţiilor necesare şi secretariat.

          În aceeaşi măsură, partea de logistică şi administrativ (resurse materiale necesare, transport, etc. ) este realizată tot prin intermediul unei echipe de 4-8 persoane interesate de acest aspect.  

 

         Chiar şi cei pasionaţi de resurse umane sau de mediul ONG pot să îşi lărgească gama de cunoştinţe prin dezvoltarea de parteneriate cu alte ONG-uri sau implicarea voluntarilor externi în desfăşurarea proiectului.
        Pe lângă acestea, una din cele mai mari provocări ale acestui proiect este confecţionarea tuturor cutiuţelor de hârtie necesare pentru protejarea lumânărilor (de la un număr minim de 2000 de cutiuţe până la  zeci de mii de lumânări)        Acest proces implică de obicei toţi membrii unei filiale, de la cei din grupa de vârsta 7-11 ani până la voluntarii adulţi, care, la rândul lor implică şi membrii propriilor familii, grupuri de prieteni sau colegi, angajați ai firmelor sau clase de elevi, pentru a contribui cât de mult la atingerea ţintei festivalului ca amploare în cifre.  Numărul de oameni implicaţi, în total, în confecţionarea cutiuţelor, devenite simbol al evenimentului depăşeşte, în fiecare oraş, o sută de oameni, ajungând până la câteva sute în oraşele mari, aceasta fiind o metodă bună de team-building si promovare directă. 

         Întreaga perioadă de pregătire a evenimentului este de una sau două luni, în funcţie de posibilităţile şi priorităţile fiecărui centru local.

Din aceste motive,  pentru cercetași, fiecare festival este altfel, deosebit, cu provocările sale, echipele sale, amintirile și peripețiile lui, iar pentru cei care se implică și contribuie chiar si cu câteva cutiuțe confecționate, rămâne sentimentul satisfacției de a fi contribuit la ceva măreț realizat din multe multe multe părticele frumoase mici.

Vă invităm cu drag, și anul acesta, la Festivalul Luminii in Cluj-Napoca, sâmbătă, de la ora 21:30 în Parcul Detunata, la capătul cartierului Gheorgheni, pentru a vedea ce au pus la cale, pentru voi, cea de-a opta echipa organizatorica a acestui eveniment  in Cluj!!!

Pentru cei care doresc să se implice  ca voluntari, pe durata zilei de 19 mai, vă rugăm contactati Responsabilul de Resurse Umane al evenimentului la numărul de telefon 0746416747, pentru mai multe informaţii.

Gata Oricând!

No bine…Cluj

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Secrete de 22 februarie

Astăzi se împlinesc 155 de ani de la nașterea Lordului Baden-Powell, omul care a pornit Mișcarea Scout, din care mulți dintre noi facem parte acum cu mândrie.

Secretul de azi, despre el,  nu este ceva ce veți găsi pe Wikipedia sau pe filmuletele de pe Youtube despre el, ci ceva ce veți prinde doar dacă veți citi texte, cărți scrise de el, (ceea ce vă recomand din tot sufletul să faceți): caracterul și personalitatea, mintea ageră și cuvintele alese cu grijă.

Anul acesta, în fiecare lună, pe data de 22, până la următorul 22 februarie, vom publica câte una din cele 12 scrisori scrise de Baden-Powell către un senior pe care îl urmărise crescând încă de la lupișori.

Luati-vă 10 minute pe lună și citiți scrisorile unui om ale cărui sfaturi sunt extrem de actuale deși au fost scrise acum multe zeci de ani….

Tema 3: Natura

”Natura este cadrul ideal de aplicare al Metodei Scout, deoarece oferă posibilități de dezvoltare fizică, emoțională, socială și intelectuală, și îndeamnă la meditare asupra Creației, dezvoltând astfel și latura spirituală a copilului și a tânărului.”

Acesta este cel cunoscut aspect al metodei scout, unul care motivează noi părinți de a-și aduce copiii la cercetași, și care asociază imaginea noastră de a organizațiilor ecologiste și de turism montan.

Totuși, să vedem câteva aspecte ceva mai particulare.

De ce ținem să ne desfășurăm activitatea în natură? Este din tradiție? Din principii? Am auzit chiar argumente că a învăța noduri și să facem focul e ceva  inutil pentru tinerii din ziua de azi, cu ce îi va ajuta asta pe viitor?

În acest post aș dori să răspund la aceaste întrebări, și nu numai.

Da, cercetașii sunt ecologiști pentru că țin la natură și o protejează, îi învață secretele și cum să se descurce singuri, dar adevăratul câștig nu stă în cunoștințele teoretice despre frunze, urme de animale, nori sau foc. Ceea ce te învață viața în natură, la cort, împreună cu ceilalți membri ai patrulei, unității, centrului local sau organizației naționale, sunt câteva din cele mai importante lecții de viață cu care poți să pornești la drum.

De exemplu, dacă atunci când erai mic, ai cărat măcar o dată un rucsac până la locul de campare, ai învățat cum să îți prioritizezi bagajele ( Ce e important de luat, și ce din bagaj ai cărat degeaba) asta e prima lecție de responsabilitate pe care o înveți. Ulterior, vei știi ce e important să cumperi și ce poate să aștepte, ce nu trebuie să uiți niciodată, chiar dacă e voluminos, și ce greu cântăresc toate nimicurile insignifiante pe care le tot ducem după noi, în viață.

Dacă măcar odată ai petrecut o zi întreagă, împreună cu alți 20 de copii de vârsta ta, distrându-te până ai făcut febră musculară la abdomen și la obraji de la atâta râs, știi că zilele cele mai memorabile au fost cele mai ieftine, cele mai neplanificate (pentru tine).
Dacă ai stat măcar odată de planton cu sufletul strâns de frică, poate uneori chiar și fără motiv, sau alteori cu motive bine întemeiate, știi că legătura care s-a creeat între tine și partenerul de planton, în noaptea aia rece, înstelată până la refuz și cu siguranță de neuitat, e mai strânsă decât multe alte relații superficiale pe care le ai ca adult…. chiar dacă înainte de momentul respectiv nu îl suportai pe cel în cauză.

Totodată, zilele în care tot ce a contat au fost oamenii cu care erai și ai uitat chiar si de foame sau somn, și chiar dacă picai de oboseală, nu vroiai să mergi la somn înaintea altora, de frică să nu pierzi ceva din distracție și să regreți dup-aia,  rămân cele mai tari zile posibile.

Dacă te-a plouat măcar două zile la rând, până ai ajuns ciuciulete și ai ținut de fiecare pereche de șosete uscată, știi că poți să ai cel mai bun cort, dacă nu înveți să îl montezi, cei mai buni bocanci, dacă îi uiți afară în ploaie, și cel mai performant echipament, dacă nu îl știi proteja și îngriji (o lecție care multor politicieni sau manageri ai zilelor noastre le-ar fi prins bine). Deja când te-a plouat o saptămână întreagă, întregul tău sistem de valori se restructurează :))

Natura te învață să fii deștept, să îți gândești acțiunile și să îți folosești resursele disponibile într-un mod simplu, pe care nu îl uiți, iar ulterior, în diverse situații din viață, veți vedea cum unii cercetași se descurcă în mod surprinzător, pentru că față de primejdia urșilor în miezul nopții la 10m depărtare, scrierea unui proiect e o situație controlabilă și nicidecum motiv de panică.

Și nu în ultimul rând, dacă măcar odată te-ai pierdut în pădure, sau te-a prins furtuna pe traseu, cu rucsacul în spate, ai învățat ce înseamnă omul de lângă tine,
cel din fața și din spatele tău, ce înseamnă ritmul, echipa, ce înseamnă încrederea în ceilalți, mersul împreună, a nu lăsa pe nimeni în urmă, să ai grijă de celălalt chiar dacă vorbește prea mult și te obosește și, dacă ești norocos, și poți învăța și o formă de leadership adevărat. Atunci doar  pricepi că în fața naturii ești pus tu față în față cu tine însuți, în primul rând, și că depinde doar de tine să fii cea mai bună variantă a ta, sau să ai capacitatea și mintea de a-ți depăși limitele și a-ți atinge scopul, chiar dacă crezi că nu mai poți.

(Este un citat care spune asta foarte frumos, și anume ” It is a fine thing to be out on the hills alone. A man can hardly be a beast or a fool alone on a great mountain.” Revd. Francis Kilvert)

De-asta e natura spațiul perfect de dezvoltare a caracterelor, deoarece majoritatea oamenilor nu învață toate astea într-o viață, ori cei care învață asta de când sunt mici și ca aluatul la copt, au un avantaj fenomenal ulterior, în viață.

Baden-Powell zicea că „God has given us a world to live in that is full of beauties and wonders and He has given us not only eyes to see them but also minds to understand them, if we only have the sense to look at them in that light.”

Eu aș completa ”The only thing we have to provide ourselves is the time and the appropriate boots” 😉

Dacă sunteți lideri și ați uitat toate cele de mai sus, pentru că sunteți adânciți în viața de oraș, vă doresc să nu faceți cercetășie fără să o mai simțiți pe pielea voastră din când în când, și să oferiți cadrul acesta cât de des se poate, și pentru voi, și pentru cei care vor ajunge viitorii medici, politicieni, ingineri, și avocați care vor conduce societatea în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat (adică pruncii de 13 ani de acum), că mie mi-ar plăcea ca mai mulți din oamenii care sunt acum în fruntea societății noastre să își fi însușit valorile descrise mai sus.. 

Progresul personal al liderilor

 

Dragi lideri,

De multă vreme exista cateva idei pentru un proiect îndrăzneț pentru voi toți.

Va rugăm completați poll-ul de mai jos referitor la noi domenii de experiență dorite de către liderii noștri, având ca și criteriu nevoia personală, în vederea unui sistem de progres personal pentru lideri și a îmbunătățirii ofertei de formare atât teoretică cât și practică pentru adulții în cercetășie.

Pentru alte domenii îndrăzniți să lăsați și comentarii mai jos.

 

 

Tema 2: Sprijinul adult

În cadrul multor stagii de formare, noi discutăm viziunea noastră despre cum ar trebui sa fie liderul cercetaș model, și avem de asemenea, încă de când începem să ne documentăm, materiale de citit care să ne ajute să înțelegem care e rolul acestora în bunul mers al lucrurilor, însă haideți să vedem cum stau lucrurile în practică.

Tema Sprijinul Adult am ales să o abordăm pornind de la veșnicele discuții dintre noi, liderii fiecărei unități. Astfel, atât liderii de lupișori cât și cei de temerari, de explo și de seniori am ajuns la câte o serie de provocări personale pentru noi, în cadrul activității noastre, idei care au fost confruntate ulterior în plen.

Astfel, cele mai des întâlnite provocari ale liderilor sunt următoarele:

  • Autoritatea – mai puțin problematică în unitatea de lupișori și mai greu de abordat în lucrul cu seniorii, câștigarea autorității este o provocare mai ales având în vedere că aceasta se castigă pe merit (în majoritatea cazurilor), iar modalitatea prin care un voluntar adult își câștigă acest statut variază de la om la om, la fel ca și rolul pe care acesta îl are în unitate.
  • Responsabilizarea – ”De când preiau exploratorii coordonarea unor proiecte?” și ”Când e momentul potrivit pentru un temerar să își asume o provocare personală de care depinde întreaga patrula?”, dar mai ales ”Care e momentul în care liderul face un pas în spate și lasa tinerii sa încerce sa faca ei singuri multe lucruri, poate chiar  dându-le ocazia de a gresi într-un mediu controlat?”, toate acestea sunt întrebări care apar nu doar între lideri și copii,  ci și într-un consiliu sau grup de lideri, mai noi și mai vechi, iar responsabilizarea și asumarea responsabilității este o lecție pe cat de grea pe atât de utilă pe termen lung;
  • Auto-controlul – sau după cum spune un mare clasic în viață, ” să învăț să-mi țin gura în anumite momente” este o provocare săptămânală, sau chiar zilnică uneori,  nu din motivele suspectate de unii, și anume o cenzura auto-impusa, ci pentru că educarea celorlalți incepe cu cea de sine și pentru că cel care te învață nu matematica, ci lecții de viață și de caracter, are un job full-time, fie că este constient de asta, fie că nu.

La sectiunea Fișe de activitate vă vom invita în curând sa vedeți o fișă de activitate a unei întâlniri de seniori care a abordat aceast aspect luând taurul de coarne.

Va dorim succes în aceasta privinta și vouă și nu uitați de mentorii vostri în educație non-formală și formare care, de cele mai multe ori, vă pot ajuta să depășiți impasuri de aceast gen.